Publicat pe

Tratamentele la sfecla furajera impotriva principalelor boli si daunatori ai acestor plante tehnice

SFECLA FURAJERA  -BETA VULGARIS

sfecla-furajera

Sfecla furajera este o planta furajera care se consuma in stare proaspata, si conservat prin insilozare. In afara de radacini se mai folosesc in hrana animalelor si frunzele proaspete sau insilozate.  Nutretul este bine consumat de toate speciile de animale, deoarece sporeste energia calorica si are efecte favorabile asupra productiei de lapte. Sfecla furajera este o planta bienala, cu particularitati biologice asemanatoare cu cele ale sfeclei de zahar. Frunzele reprezinta 20-25 % din greutatea radacinilor. Spre deosebire de sfecla de zahar radacinile se dezvolta in mare partea deasupra nivelului solului.

Principalele boli sunt:

VIROZE:

1. Mozaicul sfeclei – Beet mosaic virus

mozaic-sfecla

Simptome:

  • Frunzele tinere  mozaicate privite prin transparenţă prezintă pete mici, verzi deschis sau alburii, de forme variate, puncte, inele, pete neregulate, linii sau reţele de linii .
  • În perioadele calde ale verii, simptomele dispar şi reapar sub formă de arsuri spre sfârşitul perioadei de vegetaţie.
  • Virusul se transmite în natură cu ajutorul a peste 28 specii de afide.
  • Acestea după ce se hrănesc 6-10 sec., iau virusul din celula virotică şi apoi timp de 1-4 ore pot să transmită virusul.
  • Butaşii de sfeclă virotici asigură prezenţa bolii în culturile semincere şi de la acestea virusul trece la culturile de sfeclă pentru industrializare sau la spanac, mac, trifoi, sulfină sau la plante ca: ştir, lobodăn, nemţisor şi rocoţea.
  • Procentul plantelor infectate creşte odată cu zborul ridicat al insectelor pe parcursul perioadelor secetoase ale anului.

Masuri de prevenire si combatere:

  • utilizarea materialului semincer sănătos şi arderea resturilor înainte ca insectele să înceapă zborul.
  • parcelele cu sfeclă pentru sămânţă se vor amplasa la distanţă de cel puţin  500 m faţă de cultura de spanac, ce poate avea plante virotice încă din toamnă

 

2. Ingălbenirea necrotică a nervurilor sfeclei – Beet necrotic yellow vein virus

ingalbenirea-necrotica

Simptome:

  • Virusul afectează rădăcinile şi ca urmare pe frunze apare decolorarea, îngălbenirea şi apoi brunificarea nervurilor.
  • În funcţie de faza în care se instalează atacul şi de condiţiile climatice, apare ofilirea sau chiar pieirea plantelor.
  • Pe corpul sfeclei se dezvoltă exagerat radăcinuţele luând forma de „barbă” simptom asemănător cu cel dat de Heterodera schachtii, dar în acest caz lipsesc chiştii caracterisitici nematodului.
  • Rădăcinile sfeclelor sunt mici (asemănătoare pătrunjelului), se brunifică, sau au vârful foarte subţiat.
  • În secţiune, se observă că vasele conducătoare sunt galbene,apoi brune.
  • Atacul are loc în vetre, ce se recunosc uşor datorită decolorării şi ofilirii plantelor în cursul zilei şi revenirii lor la normal, noaptea.
  • Transmiterea virusului în natură este asigurată de ciuperca de sol Polymyxa betae ce acumulează virusul în timpul parazitării.
  • Sporii de rezistenţă ca şi sporii ciupercii, conţin virusul pe care îl transportă.

Masuri de prevenire si combatere:

  • Plantele bolnave vor fi arse
  • Tarlalele infestate vor fi cultivate cu plante prăşitoare la care lucrările de  îngrijire duc la distrugerea buruienilor şi a ciupercii Polymyxa betae, transmiţătoarea virusului.
  • Principala măsură de prevenire este însă utilizarea de soiuri tolerante.

 

3. Îngălbenirea sfeclei – Beet yellows virus

ingalbenirea-sfeclei

Simptome:

  • Plantele tinere infectate prezintă frunze cu nervurile transparente, apoi pe frunze apar zone decolorate între nervuri.
  • Frunzele încep să se îngălbenească de la vârf spre bază şi de la margini spre nervura principală.
  • Ţesuturile frunzelor sunt îngroşate cu suprafaţa lucioasă, iar în final apar puncte brune .
  • La semincerii infectaţi se observă frunze mici îngălbenite îngroşate şi casante.
  • Simptomele pot fi confundate cu cele produse de lipsa de magneziu, la care îngălbenirea este limitată la spaţiul dintre nervurile în lungul cărora rămân zone late verzi.
  • Cercul de plante gazdă a virusului este larg: spanac, ştir, lobodă, mac, pătlagină, troscot, spălăcioasă, rocoţea, punguliţă.

Masuri de prevenire si combatere:

  • Izolarea spaţială a culturilor pentru sămânţă faţă de cultura de spanac este obligatorie
  • întreţinerea culturilor de sfeclă seminceră, sfeclă roşie sau de zahăr este un factor important în micşorarea procentului de plante virozate.

 

BACTERIOZE:

 

MICOZE:

1. Putrezirea seminţelor germinate şi tinerelor plantule – Pythium sp., Phoma betae, Aphanomyces sp., Fusarium sp., Rhizoctonia solani

putrezire-la-sfecla

Simptome:

  • Boala se manifestă de la germinarea seminţelor şi până la apariţia primei perechi de frunze adevărate.
  • Pe sămânţa abia germinată, rădăcini sau tânăra plantă se observă zone brunificate.
  • Pe ţesuturile afectate pot apărea fructificaţiile agenţilor, sau se pot instala ciuperci sau bacterii de sol care vor
    continua distrugerea zonelor brunificate.
  • În cazul zonelor putrezite umed, se pot constata în analizele microscopice spori de la Pythium sp., iar dacă ţesuturile brunificate putrezesc uscat, se vor observa fructificaţii cu spori de tip Phoma.
  • Uneori baza tulpinii se înnegreşte, se subţiază şi chiar primele frunzuliţe sunt negre, acest simptom fiind caracteristic atacului de Aphanomyces sp.
  • Pe plantele debilitate se instalează fuzariozele, ce dau mucegaiuri albe sau roz.
  • Pe plantulele debilitate se instalează ciuperci din genul Fusarium care dau mucegaiuri albe sau roz.
  • Instalarea ciupercilor ca şi evoluţia atacului, extinderea bolii, depinde de foarte mulţi factori agrotehnici, climatici sau este în corelaţie directă cu evoluţia atacului nematozilor şi a dăunătorilor.
  • Ciupercile se răspândesc în cursul vegetaţiei prin spori duşi de apa din sol, iar de la un an la altul rezistă sub formă de spori , micelii şi microscleroţi, spori de rezistenţă sau fructificaţii de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

  • Sfecla va trebui semănată la epoca optimă, în ternuri echilibrat fertilizate, aerate
  • Tratamente chimice cu fungicid Dithane  M 45

2. Mana sfeclei – Peronospora farinosa f. sp. betae

mana_sfecla_de_zahar

Simptome:

  • Boala se poate instala pe sfecla abia răsărită, când pe acestea se observă o îngălbenire asociată cu formarea unui puf cenuşiu-violaceu pe partea lor inferioară.
  • În această primă fază de atac, ciuperca poate produce pieirea plantelor.
  • Simptomele clasice apar însă pe plantele semincere, unde pe frunzele tinere din centrul rozetei se observă o îngălbenire urmată de încreţirea şi răsucirea frunzei de la margini spre partea inferioară, unde apare puful cenuşiu-violaceu.
  • Planta după distrugerea frunzelor tinere, formează noi frunze.
  • Tija florală de la plantele mănate are axul scurt, cu flori grupate în ciorchine, brunificate, iar ca urmare plantele se pot usca înainte de vreme.
  • Primele infecţii se constată pe frunzele sfeclei din cultura seminceră, atacul pornind de la butaşii bolnavi.
  • Agentul patogen se răspândeşte în cursul perioadei de vegetaţie, prin sporii ce apar pe miceliile cenuşii-violacei.
  • Infecţiile secundare pot avea loc de mai multe ori pe ani în funcţie de temperatură (sporii apărând la temperaturi de 0-28ºC, cu optim la +6ºC) şi de precipitaţiile care favorizează infecţia.
  • De la un ciclu de vegetaţie la altul, agentul rezistă sub formă de miceliu de infecţie în butaşi şi seminţe sau sub formă de spori de rezistenţă.

Masuri de prevenire si combatere:

  • folosirea de samanta sanatoasa si tratata
  • folosirea de soiuri rezistente
  • cultivarea de samanta sanatoasa
  • tratamente cu fungicid Funguran OH 50 WP (4 kg/ ha).

3. Făinarea sfeclei – Erysiphe betae

fainarea_sfecla_de_zahar

Simptome:

  • Boala poate fi recunoscută uşor datorită miceliului albicios, fin care poate acoperi toată frunza.
  • Miceliul devine alb-pulverulent datorită sporilor, apoi cenuşiu datorită fructificaţiilor sexuate, care sunt negre.
  • Sub pâsla miceliană, parazită de suprafaţă, ţesuturile parazitate se îngălbenesc, iar frunzele se brunifică şi se usucă prematur.
  • Boala este observată mai întâi pe frunzele plantelor din culturile pentru seminţe şi la interval de 1-2 săptămâni se va observa şi pe sfecla din anul I.
  • Perioadele cu temperaturi ridicate şi umiditate scăzută, determină o veştejire uşoară a foliajului, condiţie favorabilă pentru instalarea atacului ciupercii.

Masuri de prevenire si combatere:

4. Putregaiul inimii sfeclei – Pleospora bjoerlingii, f.c.Phoma betae

Simptome:

  • Ciuperca atacă tinerele plantule până la răsărire, unde în complex cu alte ciuperci, poate produce putrezirea acestora.
  • În timpul verii pe frunze apar pete de decolorare, mari, circulare, de 0,5-2 cm în diametru.
  • Ţesuturile din dreptul petelor se brunifică şi pe ele se observă cercuri concentrice, alcătuite din puncte mici negre.
  • Pe plantele semincere apar pete pe frunze, tulpini şi chiar pe seminţe unde, înainte de recoltare se observă şi punte mici negre.
  • Atacul pe rădăcini se manifestă printr-o colorare în cenuşiu a ţesuturilor de sub rozeta de frunze, ţesuturi ce putrezesc şi apar caverne centrale, uscate ce se adâncesc în corpul sfeclei.
  • După distrugerea frunzelor, planta încearcă să-şi refacă foliajul din mugurii existenţi la suprafaţa solului, aşa încât până toamna, rădăcinile care se scot din sol sunt nu au zahăr, ci doar un procent ridicat de celuloză.

Masuri de prevenire si combatere:

  • Polizarea şi drajarea seminţelor înainte de semănat este o lucrare foarte eficientă, căci îndepărtează eventualele formaţiuni cu spori de pe seminţe dar, acestea vor trebui semănate într-un sol umed pentru a înmuia stratul de drajeu şi a permite germinarea.
  • Seminţele nepolizate se tratează cu: fungicid Dithane M 45-8 kg/t săm., fungicid Vitavax 200 -3 kg/t săm.

5. Cercosporioza sau pătarea roşie a frunzelor – Cercospora beticola

cercosporioza_sfecla_de_zahar

Simptome:

  • Atacul apare în perioada iunie-august sub formă de pete izolate sau unite, de decolorare, cu diametru de 1-3
    mm, rar 5 mm.
  • Petele pot fi colţuroase sau rotunjite, galbene, brune, apoi cenuşii în zona centrală unde se formează un puf brun.
  • În jurul petelor se observă o dungă brună la sfecla pentru zahăr şi cea furajeră şi violacee la sfecla roşie.
  • După uscarea ţesuturilor, acestea se desprind şi frunzele apar  perforate.
  • În cazul unui atac puternic, favorizat de excesul de azot din sol, lipsa borului şi umiditatea atmosferică ridicată, în câteva zile, întreg frunzişul este brunificat şi uscat, putând apărea pete brune alungite chiar şi pe cozile frunzelor.
  • Rădăcinile de la sfeclele atacate rămân mai mici şi cu un procent de zahăr mult micşorat.
  • Plantele semincere afectate vor avea o producţie scăzută de seminţe mici, cu o slabă facultate germinativă.

Masuri de prevenire si combatere:

6. Uromyces betae – Rugina

rugina_sfecla_de_zahar

Simptome:

  • Primele simptome ale bolii apar primăvara pe cotiledoane şi pe limbul frunzelor, sub forma unor pete albicioase, la suprafaţa cărora se observă punctişoare mici, gălbui, picnidiile ciupercii.
  • După puţin timp, în dreptul acestor pete apar pustule inelare, de culoare gălbuie – ecidiile.
  • Prin luna august, pe ambele feţe ale frunzelor apar numeroase pete mici, galbene, la suprafaţa cărora se observă pustule mici, prăfoase, brune-castanii – uredosorii.
  • Mai spre toamnă, pustulele au o culoare brună-negricioasă – teliosorii.
  • Frunzele puternic atacate se îngălbenesc, se brunifică şi se usucă.

Masuri de prevenire si combatere:

 

Principalii daunatori sunt:

1. Raţişoara sfeclei – Tanymecus palliatus

ratisoara_sfecla_de_zahar

Specie polifagă, T. palliatus se hrăneşte pe diferite plante de cultură, însă cele mai mari daune le produce culturilor de sfeclă. Adulţii rod complet frunzele cotiledonale ale plantulelor abia răsărite sau le retează de la colet, ceea ce duce la compromiterea culturii. Atacul de mai târziu, când plantele au deja frunze adevărate, nu mai este aşa de păgubitor,
dar afectează semnificativ ritmul de dezvoltare al plantelor. Atacul larvelor este, de regulă, nesemnificativ.

Metode de combatere:

2. Puricele de pamant al sfeclei – Chaetocnema tibialis

chaetocnema_tibialis

Pagubele sunt determinate de hrănirea adulţilor care rod epiderma superioară şi mezofilul frunzelor, dar lăsând intactă epiderma inferioară. Prin rănire, frunzele pierd foarte multă apă, care este cu greu suplinită de plante, prin absorţie radiculară, în special de plantulele abia răsărite. În primăverile secetoase, plantele atacate se usucă. În timp,
epiderma inferioară se rupe, astfel încât plantele au un aspect ciuruit. Atacul adulţilor hibernanţi determină rănirea culturilor şi, implicit, pierderi importante de recoltă. Hrănirea larvelor pe rădăcini nu provoacă pierderi semnificative. Nici atacul noilor adulţi, în toamnă, nu este important.

Metode de combatere:

3.  Ploşniţa sfeclei – Piesma quadrata

Prin pagubele directe pe care le produce sfeclei, precum şi prin faptul că este purtătoare şi transmiţătoare de viroze, ploşniţa sfeclei prezintă o importanţă economică deosebită. Funzele atacate se recunosc prin decolorarea zonelor înţepate, care după 21-60 zile se încreţesc, deoarece nervurile mediane şi laterale nu mai cresc, iar dezvoltaraea
stagnează. Pagubele sunt cu atât mai mari cu cât atacul s-a declanşat mai de timpuriu. Efectul păgubitor se datorează atât înţepăturii propriu zise, cât şi virusului Beta, virus 3 care produce răsucirea frunzelor de sfeclă.

Metode de combatere:

4. Gândacul ţestos al sfeclei – Cassida nebulosa

cassida-nebulosa

Adulţii hibernanţi şi larvele tinere se hrănesc cu frunzele diferitelor plante din flora spontană şi, mai rar, cu cele de sfeclă cultivată. Larvele mai dezvoltate, emigrate în culturile de sfeclă, produc pe frunze rosături circulare cu diametrul mare, fiind consumat mezofilul şi una, sau ambele epiderme. La atac puternic rămân neconsumate doar nervurile principale. Adulţii din noua generaţie atacă identic, afectând puternic aparatul foliar al plantelor de
sfeclă, determinând, în unii ani, pagube de pănă la 30%.

Metode de combatere:

  • distrugerea chenopodiaceelor spontane din cultură sau din jurul acestora, după depunerea pontei
  • arăturile adânci contribuie la reducerea populaţiilor dăunatorului

5. Păduchele negru al sfeclei – Aphis fabae

paduchele_sfecla_de_zahar
În condiţiile optime, pe faţa inferioară a limbului frunzelor se formează colonii compacte care dăunează prin înţepare şi sugerea sucului celular, producând răsucirea frunzelor (pseudocecidii). În culturile de seminceri, alături de frunze sunt atacaţi lăstarii şi inflorescenţele. Urmare a atacului, florile rămân sterile, inflorescenţele produc sămânţă puţină şi cu calităţi biologice reduse. De asemenea, păduchele sfeclei este şi un important vector al bolilor virotice.

Metode de combatere:

6. Gargăriţa cenuşie a sfeclei – Bothynoderes punctiventris

gargarita-sfeclei

Gărgăriţa cenuşie a sfeclei are o singură generaţie pe an şi iernează ca adult în sol. Apariţia la suprafaţa solului are loc în primăvară, după ce temperatura aerului depăşeşte 10- 12 grade, perioadă ce fenologic corespunde cu însămănţarea sau cu germinarea seminţelor de sfeclă.

 Atacul adulţilor hibernanţi este deosebit de păgubitor. Aceştia retează plantulele tinere de la colet, rod parţial sau total, frunzele cotiledonale precum şi primele frunze adevărate. În urma atacului adulţilor, plantele pier, iar culturile sunt compromise. Atacul adulţilor, respectiv pagubele produse de aceştia sunt deosebit de mari în primăverile secetoase şi călduroase. Hrănirea larvelor poate cauza, de asemenea, pagube importante datorită cavităţilor şi galeriilor pe care, le produc pe rădăcini prin roadere. Astfel, pivotul emite rădăcini laterale deasupra rosăturilor, iar frunzele se ofilesc. De regulă, pe rănile rădăcinilor se instalează diferite microorganisme patogene care pot distruge complet plantele atacate.

Metode de combatere:

Discutii despre articol
0 Comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *